Acelasi drum,acelasi tren,acelasi vagon,aceeasi ruta spre infinit...
Maria isi urca bagajul greu in trenul ce avea sa o duca in vizita la bunicii ei in Cluj.Nu mai fusese acolo de vara trecuta,iar atunci a stat putin deoarece se pregatea pentru examene.Scoase cu greu biletul din paltonul ei de catifea neagra si cauta compartimentul in care urma sa-si petreaca urmatorele 9 ore pe drum.Cu greu deslusi in intunericul vagonului numarul ce era scris pe bilet-22.
Isi târî geanta pana in compartiment.Pe una din canapele statea tolanit un tanar ce tinea in mana stanga o tigara,iar cu cealalta rasfoia o carte.Acesta o saluta,insa Maria il ignora.
-Poti stinge tigara,te rog? Nu suport fumul acesta! Ii spuse ea pe un ton rece.
-Da,sigur! Spuse tanarul,calcand tigara.
Maria murmura ceva in semn de dispret incat sa auda numai ea,apoi incerca sa isi puna geanta pe suportul pentru bagaje care era insa prea sus.
-Da-mi voie sa te ajut! Ii spuse tanarul,apucand-o de mana.
-Nu,multumesc mult,ti se pare ca am nevoie de ajutor?! Spuse Maria indignata de indrazneala tanarului.
Vazand ca ii este imposibil sa ajunga,Maria lasa geanta jos si se apuca sa scotoceasca in cautarea unei carti care sa faca sa zboare cele 9 ore.Dupa cautari de 10 minute,aceasta realizeaza ca nu a luat nicio carte la ea.
-Minunat! Spunse Maria,indignata.
-S-a intamplat ceva...? Intreba tanarul cu o voce joasa,temandu-se parca de razbucnirea Mariei.
-Nu,nimic important.Vroiam doar sa citesc o carte,insa mi-am dat seama ca nu am niciuna la mine.Sunt atat de ametita! Spuse Maria ranjind,de data aceasta mult mai relaxata.
-Daca vrei iti pot imprumuta eu.Am la mine 3.Uite,acolo pe bancheta,alege una,te rog!
-Eliade!Bacovia! Exclama Maria in timp ce se uita pe carti. Se pare ca ai gusturi bune!
-Multumesc! Imi place mult sa citesc.Cititul ma linisteste,ma face sa visez.
-Oh,ai dreptate! Eu sunt Maria,incantata de cunostinta...si...scuze ca m-am rastit la tine mai devreme.
-Nu face nimic,nu e nicio problema! Eu sunt Filip,incantat...
Maria lua una din carti,apoi se aseza pe canapea,langa Filip.Isi scoase haina,ramanand intr-o frumoasa bluza din matase.Parul ei blond ii cadea pe umeri si ii acoprea gatul subtire ca de portelan.
-Si unde mergi,Filip? Intreba Maria,in timp ce rasfoia cartea.
-Merg la munte.A nins si as vrea sa fac niste fotografii.Bucurestiul este atat de trist,de aglomerat,de rece,nu au mai pastrat nimic din natura ce il inconjoara! Spuse acesta,scotand din geanta o camera de fotografiat.
-A,deci esti din Bucuresti...
-Da...
-Si iti place sa fotografiezi?
-Da,mult de tot! Mi se pare uimitor cum poti imbina natura si tehnica intr-o arta atat de desavarsita ca fotografia!
-Ai perfecta dreptate.Si eu iubesc fotografia,e una din pasiunile mele.Am vrut chiar sa-mi fac o cariera din asta,insa parintii mei nu au fost de acord,asa ca a trebuit sa renunt.Fotografiez din placere in putinul meu timp liber.
In timp ce vorbea incet,ochii verzi ai Mariei se inecara in lacrimi.
-Maria,iarta-ma,nu am stiut ca iti trezesc amintiri atat de triste! Spuse Filip,stergandu-i lacrimile de pe obrazul fin.
Nimeni nu mai spuse nimic.Maria se muta langa geam,privind pierduta in zare.Statu asa timp de 2 ore,pana ce o zguduitura puternica ii intrerupse meditatia,lovind-o usor cu fruntea de geamul rece. Trenul se opri. Controlorul deschise usa compartimentului si spuse:
-A nins foarte mult,iar trenul nu mai poate inainta.Trebuie sa coborati!Acum ne aflam la Brasov,asa ca puteti sa stati aici noaptea aceasta,iar maine sa luati urmatorul tren. Va multumim pentru intelegere!
Controlorul pleca,lasand usa
-Dar trebuie sa ajung! Bunicii ma asteapta! Spuse Maria,izbucnind in lacrimi iar.
-Nu avem incotro,trebuie sa coboram.Uite,daca vrei iti voi arata orasul si poti merge cu mine sa fac cateva fotografii,iar maine te conduc la gara si poti lua trenul ca sa ajungi la bunicii tai! Spuse Filip,incercand sa o linisteasca.
-Bine…
Maria scoase din geanta o caciula alba de blana ce si-o puse pe cap,acoperindu-si parul,apoi iesi din compartiment,tarand din nou bagajul greu.
-Ce ai acolo? Spuse Filip,ranjind.
-Nu stii tu cate lucruri trebuie sa aiba o fata la ea!
-Bine,bine! Lasa-ma sa o tin eu.Pare foarte grea!
-Bine,ia-o. Multumesc!
-O,Doamne,ce ai pus aici?
-Hei,tu te-ai oferit sa o tii!
-Stiu un hotel dragut pe aici.Sa mergem sa lasam bagajele,iar dupa la o mica plimbare,daca doresti desigur.
-Avand in vedere ca nu cunosc orasul,ma las pe mana ta.
Cei doi au colindat ore in sir pe strazi.Vantul batea din ce in ce mai tare,iar ninsoarea se intetea.Maria se prinse de bratul lui Filip,incercand sa se incalzeasca.
-Stiu o cafenea draguta pe Republicii. Hai sa mergem acolo sa ne incalzim putin! Spuse Filip cu vocea tremuranda.
-Sa mergem,oriunde este mai bine decat in frigul asta! Spuse Maria
Dupa 10 minute,acestia ajung in fata unor geamuri mari,aburite.Din interiorul cafenelei iesea un aer cald.
-Cand eram mica obisnuiam sa vin mereu aici cu parintii in vacantele de iarna.Din cate imi amintesc,aici era o cofetarie unde vindeau cea mai buna ciocolata de casa.O iubeam! Spuse Maria,entuziasmata.
Cei doi au pasit inauntru,scuturandu-si hainele de zapada.S-au asezat la o masa retrasa,frecandu-si mainile.Chelnerul le lua comanda.
-Ar trebui sa-i sun pe parintii mei sa le spun ce s-a intamplat.Se vor ingrijora,dar…
Dupa o conversatie de 15 minute in care Maria si-a linistit parintii,au sosit si mult asteptatele cafele.
-Tu nu vrei sa ii suni pe parintii tai? Intreba Maria,in timp ce sorbea din cafeaua fierbinte.
-Nu chiar…adica…tatal meu e probabil la serviciu,iar mama … mama probabil vegheaza asupra noastra acum.
-Oh,imi pare rau,nu trebuia sa te intreb!
-Nu e nicio problema. La cat ai vrea sa pleci maine
-Dimineata. Insa la cum ninge,nu cred ca va circula niciun tren.Il voi chema pe tata sa ma ia.
-In regula…
-Tu cat timp vei sta?
-Nu mult,2-3 zile cred!
Filip privi timid in ochii Mariei.A vrut sa-i atinga usor cu degetele mana rece,dar a ezitat.Ii era teama sa o supere,ii era teama de ce va crede,ii era teama sa-I creeze vreo neplacere celei care in urma cu 3 ore ii era o necunoscuta.Ramase doar privind-o lung.Cafeaua lui ramase neatinsa.Orele treceau,iar ceasul se apropia de miezul noptii.
-Filip,e tarziu! Cred ca ar trebui sa plecam! Filiiiiip!
-Ah,da,sigur,scuze! Sa mergem.
Nimeni nu a scos un cuvant tot drumul.Vantul se oprise,acum ningea linistit.
-Maria,stiai ca atunci cand ninge,un inger zambeste?
-Nu stiam,dar este frumos sa crezi in asta!
-Ce? Tu nu crezi in ingeri?
-Ba da,numai ca nu imi pot imagina cum arata unul.Tu poti?
-Am intalnit unul …
-Da?! Serios? Cum?
Filip nu raspunse,iar tacerea se asternu din nou.Cei doi ajunsera in camera de hotel si au incercat sa adoarma.Maria era obosita,tot frigul si drumul o extenuasera,asa ca adormi repede.Filip ramase insa treaz,privind-o toata noaptea.
-Ea…ea e atat de frumoasa! E asemeni unui inger! Sopti Filip in intunericul noptii.
A doua zi Maria se trezi devreme.Tatal ei o astepta la receptie.Aceasta isi arunca repede lucrurile in geanta si isi lua ramas bun de la Filip.
-Maria,promite-mi ca ne vom revedea! Ii spuse Filip,prinzand-o de mana.
-Nu stiu … poate …intr-o zi…
Maria isi trase mana si iesi din camera.Pleca fara sa se uite in urma. Filip ramase singur in camera rece de hotel.
Anii au trecut,iar Filip aproape ca uitase de Maria.In tot acest timp a incercat sa se impace cu ideea ca ea e departe si ca probabil l-a uitat de tot.Ajunsese un fotograf renumit,lucra cu atatea femei superbe,insa gandul lui ramase la ochii verzi de inger din cafeneaua de pe Republicii.
Intr-o zi,mergand pe strazile agglomerate ale Bucurestiului, i se paru ca o vede din nou pe fata cu par blond ce ii rasfoia cartile pe bancheta din tren.Alerga spre ea.
-Maria!
-Filip? Chiar tu esti? Vai,imi pare atat de bine sa te revad!
-Si mie! Spuse Filip,imbratisand-o pe Maria. Dar ce este cu tine pe aici?
-Pai m-am mutat cu familia.Tatal meu are niste afaceri aici si oricum s-au gandit ca e mai bine sa studiez in Bucuresti.Speram sa te pot intalni,insa nu credeam ca asta e posibil intr-un oras atat de mare.Sunt atat de fericita!
-Si eu ma bucur mult sa te vad.Stii … nu te-ai schimbat mult de cand te-am vazut ultima data,doar ca esti mult mai frumoasa!
-Oh,Filip,ai aceleasi cuvinte frumoase … exact cum imi aminteam.
-Ai putin timp liber? As vrea sa mergem sa ne plimbam.
-Da,sigur.Mi-ar face placere!
Cei doi au mers ore intregi fara sa simta oboseala.Era vara,era cald,insa cei doi se simteau ca prima data cand se intalnisera in acea iarna rece.Acum se facuse din nou tarziu,iar Maria urma sa plece din nou,lasandu-l pe Filip cu visele sale.
-Maria,poti sa mai ramai o clipa? Spuse Filip cu vocea tremurandu-i.As vrea sa iti spun ceva...!
-Da … spune-mi! raspunse Maria,apropiindu-se de el.
-Stii…din clipa din care te-am vazut prima data am simtit ca esti o persoana speciala.Nu ma pune sa explic de ce pentru ca nu stiu,insa asta am simtit.Atunci cand ai plecat am crezut ca nu te voi mai vedea vreodata.Am incercat sa sper,sa cred in destin,insa totul nu mi s-a parut decat o pierdere de timp si am incercat sa uit… Insa astazi…astazi cand te-am revazut mi-au trecut prin minte toate acele ore petrecute cu tine in tren si apoi in cafenea.Iar momentul in care mi-ai povestit toate acele lucruri in tren m-a facut sa imi doresc sa imi urmez si mai mult visul.Iar astazi tu esti motivul realizarii mele! Iti datorez foarte multe Maria,iti multumesc…
-Filip,in tot acest timp nu am incetat o clipa sa ma gandesc la persoana minunata ce am cunoscut-o acolo,in compartimentul 22.Si crede-ma,mi-as fi dorit sa nu plec niciodata! spuse Maria,incercand sa-si stearga lacrimile ce se prelingeau pe obrajii ei fini.
-Atunci promite-mi ca nu vei mai pleca niciodata!
-Niciodata…
Cei doi au ramas nemiscati,in intuneric,privindu-se.Din acea clipa,cei doi au ramas impreuna.
Maria ajunge acasa destul de tarziu,temandu-se ca tatal ei o va certa.Deschise usor usa
-Maria,tu esti? Spuse tatal ei incantat.
-Da…
-Draga mea,vino putin vreau sa cunosti pe cineva!
-Da,vin imediat.
In camera cu ferestre mari si mobila scumpa se aflau tatal ei care statea pe fotoliul lui din piele cu tigara in mana si un domn care parea a fi foarte bun prieten al tatalui Mariei.Langa acesta statea un tanar imbracat elegant.
-Maria,acesta este domnul Ion Vasilescu,partenerul meu de afaceri,iar el este Patrick,fiul sau.
-Da,incantata de cunostinta…
-Ia te rog loc acolo,langa Patrick,spuse tatal Mariei.
-Ma scuzati,dar sunt foarte obosita si as vrea sa merg sus.
-Maria… spuse din nou tatal acesteia,pe un ton mai aspru.
-Bine,o sa stau putin! Spuse Maria,asezandu-se la o mica distanta de fiul functionarului.
Cei 3 isi reluara discutia lor,iar Maria privi pierduta intr-un colt al camerei mari,jucandu-se usor cu o suvita de par.
Cand musafirii se ridicara,Maria se trezi din starea de visare.Tatal ei ii conduse pe cei doi la usa
-Ei,cum ti se pare Patrick? Spuse tatal acesteia,ranjind.
-A? Cine? Aaa…Patrick… . Pai nu stiu,nu am vorbit cu el deloc,insa pare unul din acei copii aroganti.
-Ehh,o sa aveti timp sa va cunoasteti.
-De ce as vrea sa il cunosc? Spuse Maria ofensata.
-Uite Maria,tatal lui mi-a oferit o oportunitate de afaceri foarte buna si chiar nu vreau sa ratez sansa asta.Si ar fi si mai bine daca tu si Patrick…
-Tata! Nu poti face asta!
-Maria,haide,fii intelegatoare,Patrick este un baiat dintr-o familie buna,este stilat si educat.
-Dar tata,nici macar nu il cunosc…si pe langa toate astea mai e si Filip… il iubesc …
-Filip? Cine este Filip? Intreba tatal ei,lovind cu pumnul in masa.
-Filip este baiatul pe care l-am cunoscut in tren si care a stat cu mine cand trenul a ramas inzapezit.Astazi l-am reintalnit.Am fost tare fericita sa-l vad.Mi-am dat seama ca este tot ce imi doresc.
-Oh,acel Filip… dar ii cunosti macar familia?
-Pai nu,dar mi-a povestit cateva lucruri despre familia lui.A spus ca mama lui a murit cand el era foarte mic,iar tatal sau este un om modest care l-a crescut cu greu..Insa tata…astfel de lucruri nu sunt importante.Filip este o persoana minunata!
-E tot ce vroiam sa stiu.Nu mai ai voie sa il vezi pe Filip!
-Dar tata…
-Niciun “dar”.Acum du-te sus.
Maria simti cum o parte din sufletul ei se rupe si incepu sa planga.In acea noapte Maria nu se putu gandi la nimic,decat la hotararea cruda luata de tatal ei.
-Nu pot…am promis… “niciodata”… sopti Maria noptii printre lacrimi reci.
A doua zi se intalni cu Filip si ii povesti despre Patrick si despre tot ce hotarase tatal ei.
-Dar nu il voi asculta! Am dreptul sa hotarasc!
-Maria… vor incerca sa ne faca rau.Unul din noi va pati ceva si vreau sa fiu sigur ca nu vei fi tu aceea.
-Daca asta inseamna ca tu trebuie sa suferi din cauza mea,prefer sa sufar inzecit!
-Maria,iti dai seama ca nu ti-as da voie,nu?
-Da…
-Uite,fii atenta,spune-i tatalui tau ca ne-am despartit,ne-am certat,orice,dar fii convingatoare.Eu nu am sa te mai caut,tu nu ai sa ma mai cauti,dar tine minte…voi fi mereu aici cand vei avea nevoie.Pana atunci nu ne vom mai vedea…
-Dar Filip? Cum poti spune asta?
-Ai incredere! Ne vedem la aceeasi data in care ne-am intalnit,in fata cafenelei,dar peste 5 ani. Perioada asta ar trebui sa-l faca pe tatal sau sa creada totul.Apoi vom vedea ce vom face.Promite-mi ca asa vei face,Maria!
-Iti promit!
Anii au trecut…il vedem acum pe tanarul indragostit,care acum era mult mai matur,asteptand timid in locul stabilit.Maria nu a mai venit.
Un trecator arunca un ziar langa banc ape care se asezase Filip.Un titlu mare si un articol ce ocupa intreaga pagina a ziarului il facu sa tresara : “Moartea misterioasa a Mariei Vasilescu,sotia milionarului Patrick Vasilescu”. Apoi un lung articol,declaratii ale familiei,cunoscutilor.Acestia sustineau ca fata suferea de depresie,doar ca ei nu cunosteau cauza.
Filip ramase mut,cu ziarul tremurand in mana.Apoi a inceput sa ninga usor,stelutele reci asezandu-i-se pe gene. Filip privi in sus:
-Vezi Maria,atunci cand ninge,un inger zambeste…
